Cum conduci, îi priveşte şi pe alţii!!!

Nu e vorba despre condus oala cu ciorbă de la frigider spre aragaz. Nu e vorba nici de condus partenerul prin nebănuitele cărări ale patului. Nu e vorba de condus nimic altceva decât propia viaţă şi, mai mult de atât, viaţa altora. Dar nu vă gândiţi la politică. Ci la modul direct. E vorba despre şoferi şi pietoni care circulă în trafic fără să se asigure. Fără să fie conştienţi că suntem prea fragili şi murim prea uşor. Şi prea mulţi.

Se organizează un marş in memoriam victimelor străzii, mai precis, a celor care au căzut prada traficului incert de care avem parte zilnic. Nu a murit un număr anume de oameni. Ci au dispărut prietenii noştri, cunoscuţii sau chiar cineva mult mai apropiat.
Aşa că vrem un marş. Să vadă toţi că ne pasă de viaţa celui de lângă noi. Că a fi atent este primordial în trafic. Şi până la urmă morţii nu trebuie uitaţi nici de cei vinovaţi.
Lansăm manifest pentru in memoriam celor dragi. Cine vrea să ni se alăture să spună. În 30 septembrie ieşim în stradă- din Livada Poştei până la capătul liniilor RATBV din Steagu.
Nu mai e cazul să plângem doar în tăcere. Iar în loc de nuntă să facem înmormântare. Ne vom îmbrăca cu tricou alb. E pacea din… RIP!.

Organizatori evenimentul sunt: FJT-Entertainment Si Reteaua Bloggerilor din Brasov.
Contact: fjtbrasov@gmail.com

Comments (2) »

De ce merit eu un Wii?

Mda, hai, voi , carcotasii din spate,se aude?,intrebati-va ce m-a apucat.

M-a apucat si pe mine ceva…ceva ce nu ma mai lasa. De vre-un an imi doresc un Wii… si cum mi-am cheltuit banii pe telefon si scoala de soferi, am vazut la Swamp
pe blog, am vazut eu in noaptea asta ca e mocangeala. Si cum eu, gamer de la 11 ani pe cand ma jucam Red Alert si Starcraft (nu,nu port ochelarii si nici nu sunt tocilar) dar si sportiv (de la innot,fotbal,karting,karate,atletism si pana la Parkour), tot incerc sa le combin. Dar cum sa le combin? O activitate cere aer liber, iar cealalta cere tolaneala in fata PC-ului, pe scaunul asta nu chiar asa de ergonomic.
Swamp, prin bunatatea lui (nu,il pup in „Fundulea”, dar chiar sa dai un Wii asa moca…) ofera un Wii la concursul lui sponsorizat bineinteles de LookAtMe.ro.
Pentru cei curiosi sa vada produsul click aici.
Si sa revenim la subiect. Am tot stat eu si m-am gandit cum sa le combin pe amandoua. E ca si cum ai combina apa cu uleiul de masline.
Cum Wii-ul vine cu un Sports Pack, ce sa mai. Zis si facut. Prima oara nu am vrut sa ma bag la concurs. Ca doar am mai participat la „N”-şpe mii de concursuri. Si cand altcineva il lua, intr-un fel ma bucuram pentru el, intr-un fel il uram. De ce el si nu eu? Dar…poate,ca ,daca eu castigam,el se intreba la fel.
Oricum, decat sa fac burta in fata monitorului, mai bine cu Wii, ma joc (ce-mi place mie) si fac si sport (alt lucru care imi place).

Comments (5) »

Evolutia tehnologiei in ultimii 10 ani

Pentru concursul organizat de Smuff.ro si AdiPopescu.com!
Da, buna tema. Imi amintesc acum 10 ani, adica prin `98 , cand telefoanele mobile nu aveau LCD, camera cu megapixeli, Mp3 cu DolbySurround si Stereo, TouchScreen,Bluethoot,IrDa,DualSim, Symbian si multe alte gadget-uri care sa manance zeci de volti din acumulatorii de 2-3000 mAh. Poate ca sunt bune la ceva aceste imbunatatiri, dar, telefonul tot „Alo” zice, chiar daca e un batran 3310 sau un DualSim cu Full Option. Nu?

Comments (1) »

HaiPa!

Da,de astazi mi-am facut blog si pe haipa.ro. E ceva mai multa „libertate” fata de WordPress.com. Au chiar si niste teme frumoase. Imi place. Acum sa vad cum il tin. Cu trei blog-uri si un forum e greu.

Leave a comment »

Love of my life

Daca esti in bar,ca orice barbat,si atarni si tu la o bere,si te prinde prietena/nevasta/logodnica in bar, ar fi bine sa aibe o expresie ca aceasta domnisoara. Watch!
4 Love of my life!

Comments (1) »

Soferi de ambulanta amendati!

Asa ceva se poate doar in Romania!
15 soferi din Romania au fost amendati de Politia Romana!
Ei au fost amendati pe motiv ca au depasit viteza legala,chiar daca ei erau in misiune.Doar ei trebuie sa ajunga repede la bolnav sau ranit. Dar…politia romana nu prea intelege acest lucru.
Un sofer de ambulanta a stat 15 minute sa ii explice unu nenea agent cu basca,ca el este in misiune, un bolnav il asteapta sa fie dus la dializa,dar tot s-a ales cu o amenda.
Dar mai sunt si exceptii unde „vitezomanii” au ramas fara carnet pentru calcarea linii continue, a linie duble continue, chiar daca erau in misiune.

Traim in Romania, si asta ne face viata grea, dar ne surprinde cu lucruri care in tarile civilizate nici nu se pune problema!

Leave a comment »

Download day

Download Day - English Download Day

Mozzila incearca sa darame Internet Explorer cu noul Mozzila Firefox 3,printr-o incercare de stabilire a unui record mondial, cel mai downloadat freeware in 24 de ore. Cativa sustinatori din Romania printre care Fulgerica si E-Bogdan, dar si eu. Incercati si voi, click pe bannerul de mai sus, sau aici

Leave a comment »

Vista versus XP

Bun. Un „battle” intre Windows Vista si Windows XP.
Vista vine cu o interfata prietenoasa,una funky,una la indemana oricui,la prima vedere.
XP riposteaza cu facilitatile pe care le ofera,pentru a suplini interfata grafica care lasa de dorit in fata lui Vista.
Vista vine cu cateva programe care te ajuta mult la operare.
XP nu se lasa mai prejos si isi pune in avantaj numeroasele programe pe care le poti utiliza pe aceasta platforma.
Vista incearca sa eschiveze, si va prezice ca in cativa ani XP va fi batran si neputncios in fata tineretii lui Vista.
XP valorifica resursele putine pe care le necesita un batranel, asa ca el.

Vista Home editionUltimatum Edition
Finalul va fi decis de cei 4 arbitrii-[Tudor Galos, Arhi, 2/2]

Meciul a fost organizat pentru concursul 2/2!

2)Tin sa precizez ca nu am folosit niciodata un Windows licentiat,deci nu ma bag la punctul 2!

Comments (1) »

Amintiri…

Am dat peste textul asta astazi,l-am citit,mi-a mers la inima, l-am pus pe blog. Daca faceti parte din generatia aceasta… felicitari…daca nu … tineri:Gandtivi-va mai bine ce faceti! Citește restul acestei intrări »

Comments (9) »

Preotii vor sindicat

Da, preotii vor un sindicat al lor, „Sindicatul preotilor din Romania”. Vor intra si ei in randul celor din fabrici,uzine si ateliere.
Parca si vad, isi fac sindicat, si ies cu totii, 1000-2000 de oameni in sutane si cu barbă,prin centrele oraselor, impartind in stanga si in drapta cruci si candele jandarmilor, cum fac „uzinarii”. Si cui vor cere drepturi? „Marelui Bărbos?”.
Vor si ei carte de muncă, vor ca banii sa li se adune la pensie, iar la vremea pensiei, sa iasa si ei la pensie.
Mie mi se pare cam absurd…totusi…parca fac asta pentru ca il slujesc pe „Bărbos”…sa ii ceara lui pensie si salariu lunar. Nu?!

Leave a comment »